nush titlu

da, am fost in ze promised land. in spania. si, mai mult decat atat, am fost in gandia, care-i o kick-ass statiune. n-am mai vazut ever-ever o plaja asa de faina – sau, mai degraba, n-am mai simtit nisip atat de fin si… fain, noh, cum sa zic ca e?

A, si apar si io in poza, ceea ce e foarte tare

Asta a fost asa, the usual stuff. da’ sa vedeti cu ce m-am intors eu din spania (pe langa costum-arele haine, cunoastinte relative de spaniola, poze cu duiumul): buza de jos sparta. si sa vedeti cum a fost.

boooooon.

soare afara. io cu j. ne indreptam catre apartamentul mamei lui. trecem de poarta de fier cu interfonu’ principal, ajungem la usa de intrare in bloc. usa de-aia faina, see-through, facuta toata din sticla (sa poti vedea omu’ de pe partea cealalta, sa nu-i dai cu usa-n cap din greseala). intram, totu’ bine, fain, frumos. urcam, ajungem la femeie, povestim (ce mai faci, tanti? bine, ‘mneata? foarte bine! ooo, ce bucurie, ia cadou de-acia! ooo,multam, tanti, ma-nclin, paaaaaa!!), plecam. j. se-apuca sa coboare scarile, io dupa el. ajungem la parter – usa deschisa. oooa, fain – zic io, ia sa ma bag repede in fata, sa trec, sa nu se duca iara j. pana la usa si dup-aia sa m-astepte sa ies prima (e gentleman omu’, nu ca altii, bah!). bun gand, zice gandu’ urmator: imi iau avant ca sa sar peste prag,gratios ca o caprioara ce ma gasesc, si…. jvam! cand sa trec peste pragu’ propriu-zis, ceva m-arunca-napoi. ce se-ntampla, ce se-ntampla?!? – zic io dupa cei 3 pasi in spate, in decursul carora am incercat sa-mi recapat echilibru, ce-i asta? camp de forta, de-ala de care am vazut in desene?!? ce-i asta??? dupa ce mi se mai dezmeticesc si mie ochii, ma uit catre locul blestemat ca sa vad si io, pentru prima oara in viata, cum arata un camp de forta (dupa ce l-am simtit, desigur) si observ ceva ciudat: intr-adevar era transparent, ca un… ca un nimic-da’-absolut-nimic-nu-este-aici, ce mai? …cu exceptia unui mic detaliu: daca ma uitam drept inainte, dar putin in jos, vedeam un mic defect al acestui camp de forta – un fel de pata…care parca…parca seamana cu….cu….cu un fel de forma de buza?!? boom-pac-bing-bling!!! incep sinapsele toate sa se aprinda, neuronii toti se pun pe munca, trece de la unu’ la altu’ informatia, pe unii ii bufneste rasu’, pe altii ii apuca ingrijorarea, unii incep sa planga de durere, altii tot parca nu ar crede: nenorocita de usa e inchisa, baaah!! forma de buza chiar e forma de buza – buza mea, lipita cu putere de sticla si dup-aia respinsa rapid, si durerea pe care o simt brusc este tot a mea.,la fel ca si rasu’ nebun pe care nu l-am putut stapani tot drumul pana acasa.

j, saracu, tot ce-a avut de zis a fost…. “stai un pic, asta e o usa: mai intai se deschide si dup-aia se iasa”.  restu’ drumului o ras un pic cu mine si spre final, cand o vazut ca io nu ma mai opresc, o inceput sa ma intrebe insistent daca sunt bine, daca sigur sunt bine si multe, muuuulte alte variatii de-astea (oare exista vr’un fel de atac cerebral ce se manifesta prin ras necontrolat?)

si sa stiti ca este o senzatie interesanta, o recomand oamenilor macar asa, ca experienta de viata… vorba ceea “omu’ nu e om pana nu o incercat sa treaca cu buza printr-o usa inchisa”.

si da, o fost fooorti fain in spania.