i know: ce-ar fi sa ma arunc in fata metroului azi?
inteleg, nu-i nicio problema. de fapt, nici nu ma intereseaza, faci ce vrei… e viata ta. da’ atunci de ce-i bagi si pe altii la mijloc?
nu inteleg. te-ai suparat pe viata – bine. te-ai hotarat sa te sinucizi – bine. te arunci in fata metroului – ?!?!??!?
deci chiar nu inteleg. n-am nimic cu sinuciderea. e o problema privata, nu ma priveste, nu judec oamenii: daca o sa ma bata gandu’ serios, o sa ma hotarasc atunci. dar, in mintea mea, intreaga idee a sinuciderii este sa mori fara sa ii implici pe ceilalti (da, stiu ca actiunile tale se rasfrang asupra celor din jur – mama, prietenu’, copilu’, sotia, etc – dar nu la asta ma refer io acuma). ai o gramada de posibilitati: vezi impuscat, otravit, spanzurat, parca era si inecatu’ pe-acolo. deci se poate, multe optiuni. dar sa te arunci in fata metroului…. am i missing something? asta nu inseamna ca, de fapt, tu ai obligat un om sa te omoare? nu inseamna ca soferul, chiar daca stie ca nu avea ce sa faca in conditiile date, trebuie sa traiasca cu ideea (si imaginea… deci imaginea, mah! aia la care io nici nu vreau sa ma gandesc si care, desi am vazut o gramada de filme de groaza, sunt sigura ca tot e mai nashpa decat orice as putea sa creez io cu capu’ meu) ca a omorat un om? oo, si sa nu-i uitam pe norocosii care au fost martorii intregii scene: un student care mergea sa se plimbe, o tanti care se intorcea cu copilu’ de la piata, neste oameni care se indreaptau spre casa dupa o zi de munca… tot felu’ de lume. pe care tu o faci partasa la “cantecul tau de lebada”. pentru ca asa vrei tu. pentru ca te-ai hotarat sa mori si nu vezi o modalitate mai buna decat sa te arunci in fata metroului.
hey, all i’m saying is that i’m scared as hell. mi-i frica ca la unu’ (sau una, for all it’s worth) o sa i se nazare sa se sinucida in fata mea. si ca io sa trebuiasca sa traiesc cu chestia asta. …tot ce zic este ca e viata ta, problemele tale, decizia ta, familia si prietenii tai. nu ma baga pe mine la mijloc.
si o melodie aicia, despre, of course, subiectul zilei: sinuciderea.
Au bout du monde / At the ends of the world / На Краю Земли / (într-un limbaj universal) hahahahaha
l-am găsit aici
oooo, what does this button do?
am intrat acuma, val-vârtej, să-i zic noapte bună la blogu’ meu scump și drag, ca să nu se mai simtă singur, săracu’, și să vedeți și voi ce mi-or văzut ochii: un boton nou!!!
ia uitați-vă acia:
- buton nou pe wordpress
cum să nu dai clic pe el să nu vezi ce face? și cum să nu pui în aplicare ce face, chiar dacă nu ai nevoie de el? doară ui’ la el ce scump e, așa mic și roșu și rotund.
în consecință, puneți mâna și răspundeți la ceea ce ar putea deveni cel mai controversat poll of all times:
ps: pentru cei care nu știu care-i faza cu titlul postului, vă pun aici un film să vă luminez mințile rătăcite, netrebnicilor! …mie nu prea-mi vine a crede că asemenea persoane necultivate încă mai există pe fața pământului (nici nu mai zic de faptul că ar mai putea avea și tupeul să intre la mine pe blog să mă citească!!!), da’ luați și învățați, dacă nu știți. numa’ s-o faceți pe ascuns… că io nu vă recunosc ca cititori dacă aflu că voi nu ați fost, la viața voastră, dependenți de desenele animate de pe cartoon.
pentru cei care tot nu știu: pfiu, că mi-e rușine cu voi! pleacă, pleacă, să nu te văd!!! dumirește-te din urmatoarele 2 clipuri, apucă-te și caută-ți episoade și pune-te la curent cu niște chestii pe care ar fi trebuit să le știi de când erai mic, măă!! și să nu te întorci până nu ești la zi cu ele, auzi???
later edit (vezi comentariile pentru detalii):
locu’ de munca 2
Locu’ de muncă 2 s-a prefigurat pe la sf lunii august. am primit răspuns de la ei, pe ejobs, că tre’ să vb cu o tipă pe skype, că sunt interesați de cv-u’ meu – aplicasem pentru postu’ de call center operator. deci să imi fac id de skype și să mă ia la întrebări o tipă acolo. eram sigură că nu o să mă accepte. în definitiv, era vorba de o firma din afară. i’m not good enough for firme din afară. sau sunt? da, parcă aș fi, zice tipa la sfârșitu’ interviului. numa’ că mă cam blochez în timpu’ conversației, așa că nu e sigură. ia să mai vb cu altă tipă, colegă de-a ei. vb cu tipa care, pare-se, e româncă. hopaa! interesantă chestie. vorbim, ne placem una pe cealalta. totu-i bine. ia, acuma, să vb și cu un tip. bin’. vb și cu tipu’, traineru’. ăsta român și el. “hopaa!” la puterea a doua. mă acceptă și ăsta. bine, foarte fain. ia să căutăm niște informații de ei, că prea sunt români toți și prea “din afară” firma asta. am găsit numa’ site-u’ lor, chestie care m-a liniștit pe deplin. de ce să-ți faci site-u’ tău dacă ești o firma la bâză? nu-nu. io mă pricep la chestiile astea. e pe bune faza. plus că tipa cu care am vb prima oara mi-a și zis că o să fie nevoie să facem contract, etc. adică tre’ să fie firmă serioasă. totuși, dacă mă pun să semnez altceva în afară de contractu’ de munca, io zic că mai bine mă las de treaba. just to make sure. plus că mai e nevoie și de ditamai trainingu’. și, că tot veni vorba: când sa-l incepem, mă-ntreabă tipu’. păi cam prin septembrie, că doară io am acu’ niște probleme, gen zi de naștere, concert massive attack… alte de-astea. bin’, nu-i problemă, zice el. super tare.
zis și făcut. când vine vremea, plec mai devreme de la locu’ de munca 1, ajung acasă, mă pun în fața calculatorului cu 20 de min. înainte de începerea lucrului și-i zic ceva de genu’ ”nu te supăra, bre… la cât începe tura mea? 
.” ăsta se supără (freak!) și-mi zice că dacă nu știu la ce ora îmi începe tura înseamnă că nu prea sunt calificată să lucrez pentru ei. ?!?!?!?!??! ăăă… bine, zic io. scuze pentru că ți-ai pierdut timpu’ până acum cu mine… și pa. pa, zice el. io, fiind foarte nedumerita și ?!?!?!!?! – mă-nțelegeți -, nu ies deocamdată de pe skype și mă tot apuc să-i scriu ceva de genu’ “hahahahahahhaahaha! scuze, încă sunt în stare de soc. serios, io tocmai am fost concediată? hahahahahhahahahha =))”, dup-aia mă gândesc că-i nashpa să-i scriu așa ceva și șterg… iară scriu, iară șterg, iară, iară. până la urma se apucă el să-mi scrie… și-mi zice că io nu pot să fac faze de genu’ ăsta în timpu’ muncii, că e important să știu chestiile astea, etc. io, umilă și fericită, îi zic că da, da, da, da, da, șamd. da. până la urmă aflu că tura mea începuse de 2 ore și că o să amânăm până a doua zi.
de la a 2-a zi până la sf următoarelor 2-3 săptămâni, am dat teste, după teste, după teste, după teste. după și mai multe teste. dup-aia se apucă să-mi trimită niște chestii pe care să le învăț. termeni specializați, porcării de-astea. normal, fiecare chestie învățată era urmată de un test. după ce terminăm cu termenii din finanțe, îmi trimite un document cu intrebări-problemă ce pot surveni în timpul discuției. printre ele se evidențiază, de la depărtare, ceva de genu’ ”auzi, tuh asta… de unde zici că suni? din elveția? nu prea pari tu a fi din elveția… ești sigură că nu ești din romania?”. ăăăă… hopaaa!!! la puterea infinit. ce-i asta, mamă? cum adică, care-i faza??? adică io tre’ să le zic la oameni că-s din elveția???? intru să discut problema cu traineru’. el imi zice că da, așa trebuie… pentru că noi doară facem un pic de outsourcing pentru o campanie mai mare… care și ea face tot outsourcing, numa’ că mai mult și pentru companii și mai mari… și că nici nu o să-mi folosesc numele adevărat… că e prea complicat să le explic lor tot cârnatu’ ăsta. plus că e legal. nu mi-a mai zis ca e legal? ba e, pe bune. așa sunt legile în elveția. nu poți să-ți zici numele adevărat, să te prezinți ca tantieu de la compania mare, că asta e…. cum se zice? minciună …că doară tu nu ești angajată de compania mare, nu??? nu, normal că nu. tu ești angajată de compania mică-mică. deci tre’ să zici că ești nume inventat de la compania mare, ceea ce e legal. ‘nțeles? dap, makes sense to me, zic io. mai mulți termeni specializați, mai multe teste.
apoi, într-o bună zi în care io m-am prezentat, ca de-obicei, pentru training, nenea îmi zice, și citez: “news-flash: you’re hired”. io:?!??!?!!? păi nu trebuia să am un interviu cu șefu’ mare? (și rău, în paranteză fiind spus – deși traineru’ imi tot zicea că e de treabă) deci de mâine te apuci să suni oamenii, continuă el, și cu șefu nu mai vb că e foarte ocupat. bin’, zic io. și azi? azi mai citește și tu niște chestii… fă ce vrei. bin’. încep să mă gândesc la viață. la ce nashpa, că mie așa îmi iasă lucrurile tot timpu’: îmi cade poama din copac direct in gură. că doară io vroiam să discut cu șefu ca să văd și io dacă-s bună de ceva sau nu. da’ nuuu, normal. lasă că mă angajează așa, de-a-n proasta… și mai zic că sunt și firma serioasă, nenorociții…
în ziua următoare intru pregatită pentru discuții cu clienți reali, și traineru’ îmi zice: ”azi o să ai interviul cu șefu’ 
.” (ceee????? ceee????????? băăăăă, tu ești nebun?? păi n-ai zis că am sărit peste faza asta????!?!?!?!? om anormal si nebuun!! n-ai zis că am scăpaattt??? 
(((( ) o să mai ai o discuție cu tipa1 (aia cu care m-am ințeles bine) și dup-aia interviul. am avut discuția cu tipa1, nu i-a plăcut cum m-am descurcat da’ m-o lăsat în pace. târziu, pe seara, am avut și interviul (pe care eram sigură că nu o să-l iau și din cauza asta am tot făcut glume proaste și am bătut câmpii – aa, și chiar așa o fost, nu exagerez) și m-o angajat.
imediat ce mi-o zis, m-am dus la br. și c., care stăteau cuminți, sechestrate în dormitor, să le dau vestea. atunci, zic ele, hai la o beută. faci cinste, că te-ai angajat. când le-am auzit m-am incruntat io așa, puțin, la ele… destul cât să-și dea seama că la mine nici în gluma nu poți să zici că să-ți fac cinste: nu se face și gata. îmbrăcat repede și pornit la drum. ajungem noi în motoarele de pe teatru, ne ședem la masă: ce să bem? ne hotărâm să ne-mbătăm, da’ sa ne facem mangă rău, că doară așa am văzut io la tv că fac good girls gone wild și doară exact așa ar cam trebui să fac. boon, deci ne luăm salitos. da’ fiecare-și plătește consumația, clar??? da, zic ele. vin cu beutura, o pun pe masa. io, fiindcă muream de frig, m-am înfipt imediat în ea: paf, am dat sticla pe gât (aka – pt oamenii normali – am sorbit un pic). gust nashpa, nu-mi place. bleach. mă uit urât la fete că o fost ideea lor cu salitos-porcărie-cu-gust-nashpa, da’ ce? nu faci mofturi când intri în good-girls-gone-wild mode. stăm, br. povestește, povestește, povestește… doamnee, mă uitam la ea și nu-mi venea să cred cât povesteșteeee. o vb foarte mult și foarte repede… și io tot beam din nenorocitu’ de salitos că muream de frig – am mai zis – și ea tot povesteaa (deci nu prea bea din nenorocitu’ de salitos). pana la urma am decretat stare de urgenta consumare a salitosului ca sa plecam acasa, ca io chiar digiaba digiaba am baut chestia aia… in afara de faptu’ ca m-am ridicat cam ametita de la masa, n-am simtit nimic sau, mai exact, tot muream de frig (io stiam ca alcoolu’ te-ncalzeste, nu?? sau chiar asa habarnista sunt la fazele astea????). fiindca era ziua mea (adeca ziua mea speciala, bre, ultima de libertate – cam cum ar fi un bachelorette party, numa’ ca inainte de prima zi de munca oficiala), fetele m-or ascultat, or galgaiat relativ repede berea (cu pauze mici in care mai schimbau impresii, br. mai povestea cate ceva) si am plecat spre casa. m-am bucurat din plin de senzatia de ameteala, usturat ochii, ajuns acasa si stat in canapea… precum și de meditat si tipat la mine in gand chestii de genu’: “bre, te calmezi??? nu se invarte nicio camera cu tine!” înainte să adorm. dup-aia blackout.
PS: tot ce ține de muncă se desfășoară în limba engleză, obviously
n-am chef de scris
pentru ca, din nu stiu ce motiv, nu am avut chef de scris pe blog zilele astea, luati acia sa nu credeti ca v-am uitat:
siii…..
