nush titlu

asa…. continuare de aici.

buun. in autobuz io m-am tot agitat, ca nu eram sigura daca m-am urcat bine in el si, mai mult, unde trebe sa cobor. o intreb pe o tanti - ”la capat de linie”. bine, multumesc…. stau, stau, stau… se opreste autobuzu’. toti oamenii se ridica, incep sa coboare. io ma uit iara la tanti: aaa, asta-i capatu’ de linie? ea se uita in jur, cu subintelesu’ de “mmm, vezi ca toata lumea coboara, nu? asta ar insemna, in mod normal, ca am ajuns la capatul de linie…”. bine, multumesc. cobor. nu stiu unde sunt. habar n-am unde sunt, de fapt. intreb pe cineva cum se ajuge la romexpo. imi zice ca sa merg drept. ma apuc io de chestia asta, incep sa recunosc zona… mai merg drept, ca asa mi-o zis omu’, desi io parca imi aminteam ca tre’ s-o iau la stanga… tot drept. drept, drept, drept. nu mai recunosc zona. merg de-alungul unei strazi pe care tot scria “intrare romexpo” si dup-aia, cand ajungeai la poarta, zicea ca e inchisa. dup-aia iara: “intrare romexpo”, iara poarta, iara inchisa. tot asa de vreo 3-4 ori. vad 2 tipi. aveau fata de oameni care se indreapta spre aceeasi loc ca si mine, numa’ ca din directia opusa. ma duc la ei, ii intreb. zic ca si ei tot asta cauta, sa merg cu ei. beeen, nu-i problema. erau dintr-un targ (mures, jiu, sau altu’, nu mai stiu) si evident, venisera pentru aia… cum le zice… judas priest. unu’ dintre ei mi-a propus sa intru in backstage, sa subtilizez geaca unui solist si sa i-o aduc dupa concert. si daca ma prinde careva, pot sa zic ca-i pentru cel mai mare fan ever al lui. si o sa inteleaga, evident. am refuzat politicos (asta pentru ca stiam io ca nici nu o sa ma lase sa ma apropii de backstage aia…). celalalt s-a apucat sa tipe (nu neaparat la mine, mai degraba pentru ca masinile care treceau pe langa noi facea foarte multa galagie) ca bucurestenii-s nashpa, ca bucurestiu-i nashpa, etc… stiti voi. si o tipat si la mine cand i-am zis ca mie-mi place aici, da’ stiam ca face asta cu buna-credinta, asa ca nu m-am suparat… doar am ras de el un pic. oameni simpatici. ). am gasit, in final, locu’ cu pricina, io am inceput sa merg un pic mai repede (eram in mare intarziere), ei s-au intalnit cu alti fellow rockeri, asa ca ne-am despartit (i hereby appologise in mod oficial pentru ca nu am zis pa, da’ mi-am dat seama prea tarziu ca nu mai sunt pe langa ei, p-acolo). am intrat, m-am intalnit cu o voluntara simpatica, care m-a dus la sefu’ voluntarilor (ala cu mailurile… grrrr). a avut noroc ca intarziasem si ma simteam vinovata, ca altfel m-as fi uitat urat la el si l-as fi injurat un pic, jumate in gand, jumate cand ar fi fost destul de aproape ca sa ma auda da’ n-ar fi fost atent. mi-am anuntat venirea, mi-o dat un tricou XXXL (do i look charming in those, or what?) si ne-o pus sa stam. io am sunat-o repede pe c. sa ma dau mare ca am ajuns si ca nici nu m-o certat sefu, da’ mai ales ca sa nu fie nevoie sa socializez. vb la tlf, bla-bla, inchid. acuma problema: ce e de facut? stau, stau… ma uit in stanga, in dreapta… nimic. nimic de facut. trebe sa vb cu cineva, dammit. ma bag intr-un grup si ma prefac ca vreau sa zic ceva inteligent, da’ doar stau si zambesc atotstiutor. stau, stau, stau…. primesc mesaj – iesss!!! ma uit la mesaj, care zicea “nu pot sa te bag, sunt toate locurile ocupate”… uhm…???? sender: nenea cu mailurile. hm…. interesant. ma duc la el si-i zic “uhm…. mi-ati trimis un… mesaj… uhm… ???”. el se uita la mine cam neconvins si dup-aia i se aprinde beculetu: “aaaaaaaaaaaaaaaaaaa!”. sunt tare, sunt desteapta. dap. sunt mandra de mine. ma intorc la grup cu zambet gen “io pana acuma ma prefaceam doar ca am zambet atotstiutor, da’ acuma am zambet atotstiutor pe bune”. am tot sezut asa, m-am apucat sa vb si io cu cinveva… da’ plictiseala mare. asa ca sefu peste voluntari zice: “cine stie engleza, cine are cambridge??? ca avem niste oameni acia cu care ar trebui sa vb.”. iiiiiuuu, ia-ma, doamne! ascunde-te!! acum!!!!! ma bag in spatele tipei cu care vb pana atunci. astea se ofera toate. heeei! de ce?? de ce se ofera toate??? care-i faza? brr, lasa… da-le-ncolo. sefu alege 2 si pe restu’ ne mai lasa un pic sa fierbem in suc propriu, dupa care ne pune la munca: “cine-i la waste management???” toata lumea se codeste (in afara de mine, evident, care inca eram incantata de partea cu management -> manager, etc). ne strangem cati trebuie si ne zice omu’: luati o punga si strangeti mucurile de tigara, pietrele, etc. huh??? cum adica??? io sunt la was…. holly cow!!! io sunt la waste management…. ( dammit. bine. ma apuc de munca cu o colega de-acolo, in timp ce niste oameni se incalzeau pe scena (uu, ce-mi place ca pot sa vad chestia asta). oh, in case you were wondering de ce am sarit peste faza cu “ne-a impartit niste manusi”, nu am sarit peste ea, pur si simplu nu s-a intamplat. direct cu mana, ca sa avem un contact up close and personal cu obiectu’ muncii (doara nu degeaba au denumit chestia management, care vine de la mano,manus – “mana” din latina, care latini romani nu aveau manusi de cauciuc, pentru ca nu se inventasera atunci – tehnica asta de gasit adevaratul sens al unui cuvant intorcandu-te la origini am invatat-o la facultate, de la foucault… vedeti ca facultatea asta nu-i tocmai degeaba?? :->). aseee. facut curat pe-acolo, plictisit… mai facut schimb de echipe ca am ramas fara subiecte de conversatie cu prima colega… tot asa. pana la urma se da drumu’ la rockeri. astia vin incet, incet… cam lipsiti de interes. oamenii de pe scena se agita ca nebunii, astia de langa scena nu prea ii bagau in seama. frumooos. mananca, beau… doara nu or venit sa-i vada pe aia cum canta. ma apuc sa impart pliante…. stau mult degeaba, ca oameni nu prea erau… plictiseala in continuare. la un moment dat nush ce se-ntampla, da’ se aglomereaza brusc. pac, pliante-n stanga si-n dreapta. pac-pac. erau niste chestii cu lenny kravitz. la inceput o mers cum o mers treaba, da’ dup-aia or inceput sa vina rockerii care se respecta si care, atunci cand il vedeau pe kravitz imi refuzau pliantu’ si se uitau la mine ca la un om nebun sau, daca le era distrasa atentia si luau pliantu’ din greseala, aveau o reactie de bleachh, ziceau “kravitz?!?!?!?!?!?” si paf, aruncau pliantu’ cu scarba pe jos. nu m-am prins care-i faza la inceput, da’ dupa-aia le-am dat cu spatele, pe care erau astia de la judas priest. mai erau unii care erau nedumeriti si nu-ntelegeau de ce le dadeam amintiri, da’ am preferat sa-i las sa faca asa decat sa mor acolo, ingropata intr-o mare de pliante aruncate pe jos. daca indrazneau sa comenteze ceva, le ziceam ca e kravitz pe spate, da’ macar nu le mai aruncau. mai pe seara or inceput sa vina din ce in ce mai multi, printre care si un nene care, atunci cand am incercat sa-i bag pliantu’ sub nas, o inceput sa dea din cap (aka danseze) si sa ma intrebe “you feelin’ good???”. simpatic nene, simpatic si el. am vazut o gramada de oameni simpatici acolo. cu atat mai simpatici cu cat nu tineau neaparat sa-ti arate ca te gasesc si ei simpatica pe tine (sau sa fi fost tricou’ ala xxxl de vina?). am umblat, am carat tomberoane pline cu gunoaie… in care oamenii aruncau pahare si mizerii cu o figura foarte multumita de ei…. am facut rost de bratari de-ala fosforescente, am stat, am ascultat, m-am uitat, am ras… i-am mai ajutat si pe astia din organizare, normal. am fost martora tacuta a multor ”trouble in paradise”-uri intre aceleasi 2 persoane (un el si-o ea, evident. voluntari si ei)… da, a fost o zi plina. o seara plina, mai ales. cand s-o apropiat ora 23:00 m-am dus la sefa peste voluntari (care era foarte de treaba), i-am zis ca io tre’ sa plec, ca am mult de mers pana acasa, si am tulit-o. pe drum era gol. da’ gol-gol, niciun suflet de om prin preajma. toti erau inauntru, numa’ io plecam. autobuz gol, metrou gol, troleu gol. acasa ma astepta c., numa’ ca dormea. …doara asta face ea mai nou tot timpu’ (:P, nah, ca acuma stie toata lumea ce faci tu. TOATA LUMEA!!!). io, cum inca eram plina de energie (infuzata cu forta de oamenii cu care am interactionat in ziua aia), m-am apucat sa scriu postu’ celalalt (ala in care zic de drum) si dup-aia am cazut lata in pat.

noh, ca ce frumos o fost la best.

PS: scuze ca nu mai scriu, s-ar putea sa o tin tot asa, in starea asta de nescris, o vreme… da’ imi revin io candva. worry not, for io tot timpu’ o sa simt nevoia sa intru acia si sa fac un post lung de nu incape pe pagina!

noh gata, sasha. rezolvata problema, da? data viitoare cand scriu o sa bag de munca si nu-ti mai sunt datoare cu nimic