nush titlu

lume, luume! breaking news: tocma’ ce m-am întors de la concertu’ lu’ ăștia de care v-am zis mai devreme. al roacărilor, frate. deci să vă zic cum fu.
io, acuma 2-3 luni: “tuh c., noi tre’ sa mergem la b’est, tuh!! deci clar merem, da?”. c: “da’ normal că mergem, numa’ să am bani”.
cam cu 1 lună înainte de b’est, iară io “da’ tuh c., tuh… da’ noh, acuma dacă tot te angajară ăștia cu așa salar fain, tuh chiar tre sa vii, da? deci vii, că așa ai zis!!!”. ea:”da, vin. da’ in ce zi? mi-e imi plac nelly și cypress hill”. “noh super-extra-tare! hai că ăștia-s în aceeași zi în care-s și oamenii mei. deci merem sambata, da? deci chiar merem!!!”.
cu 2 saptamani înainte de b’est, când am nimerit si io pe site-u’ b’estului: “deci să vezi… m-am uitat pe program… și io aș vrea să cam merg duminică. duminica-i fain, bre!! vine și nelly, da’ vin și nește oameni tari: roisin murphy – aia din moloko, care au o melodie tare, ca filmu’ requiem for a dream, stereophonics – ăia de la care ascultam io “maybe tomorrow” până o descoperit-o br. și o început să ne tortureze metodic cu ea, punând-o pe repeat la infinit, de am ajuns să nu o mai suport decât în doze foarte mici, manu chao – ăla de care știi și tu cu <me gusta marihuana, me gustas tu, me gusta colombiana, me gustas tu, me gusta el moto, que voy a hacer, je ne sais pas, que voy a hacer, na-na-na-na…>. noh hai zi tu de nu ii fain duminică. vrei să merem duminică, vrei, vrei? :puppy dog eyes:”. c.: “bine”
cu 1 săptămână înainte de b’est primesc un mail de la o tipă, colegă de-a lu’ c. (la care mie îmi place foarte tare numele de familie, care începe cu ci., da’ ei ii place să-i zic cu s.). noh, și în mailu’ ăsta zicea, negru pe alb, că dacă io vreau să intru la b’est gratis, să le dau lor un mail și să mă fac voluntar. da’ normal că, atunci când am auzit asemenea chestiune, o cam început să mi se agite neuronu’ și să-mi dea de înțeles că e ceva de bine pe-acolo, da’ io nu m-am lăsat convinsă așa ușor. că doară io sunt timidă și ne-vorbitoare de felu’ meu și is așa o scumpă când trebe să stau cu oameni mulți și necunoscuți, că mă retrag într-un colț și mă simt nashpa-nashpa, și dacă nu mă bagă lumea în seama (tupeu!!! io-s om de valoare, cum să nu mă băgați în seamă????), și dacă mă bagă (că mă înroșesc toată-toată, mă fac mai roșie decât roșia – cred că dacă m-ar vedea un pictor în momentele mele de glorie, ar inventa un nou roșu, mai roșu decât roșul existent, inspirat de mine, și să-l denumească roșu-tantieu). noh. și am început să întreb în stânga și-n dreapta dacă vrea careva să vina cu mine la b’est. gratis. “da’ cum gratis?” întrebau ei. “ete nah… voluntariat, prostii de-astea.” ziceam io, ashea, ca omu’ care știe că la voluntariat primești o insignă de voluntar și dup-aia faci ce vrea mușchii tăi, că ș-așa-s mulți voluntari și ne cam încurcăm reciproc. și omu’ găsea o scuză foarte neconvingătoare, da’ se scotea. noh. tot așa, tot așa, până mi-am luat inima-n dinți, am trimis cel mai nashpa-aiurea-cam nasol cv pe care il am eu – ca să pot să zic, dacă o să-mi fac vreodată procese de conștiință, că io am trimis cv, da’ nu m-or primit ăștia – și m-am gandit că asta este, cumpăr bilet. da’ normal că din moment ce imi băgasem cv-u’ exista speranță și io nu mai vroiam să dau banii pe bilet aiurea, dacă se întâmpla cumva să mă primească ăștia. c. se angajase și ea și iși cam făcea planuri de munca pe duminică – ziua cu pricina – și nu mai vroia nici ea să dea banii pe bilet. așa că am așteptat.
miercuri sau joi ‘nainte de b’est. mail de la un tip. zicea ceva de genu: voi, ăștia care ați trimis mail după perioada de înscriere (aici era o dată care nu exista pe chestiile de pe care am citit io de voluntariatu’ ăsta), mai există locuri libere pe 11. deci o să vă alegeți voi o zi în care să intrați gratis la concert și dup-aia veniți pe 11 și munciți”. io normal că nu puteam să mă abțin și i-am reply ca de la profesionist la profestionist – adică i-am scris ce am înțeles io din mail, cu cuvintele cele mai… de-astea de care folosesc și acia… am pus un <DA!!> și un <iiiiiiiiiiieeeeeeeeeeeeeesssssssssssssss!!!> la sfârșit, un ps. în care întrebam cum o să pot intra gratis și gata. omu’ probabil că s-a simțit intimidat și s-a gândit că nu se va putea ridica la înălțimea intelectului meu, că nu am mai primit răspuns. am așteptat joi, vineri, sâmbată dimineață, sâmbătă la amiază, sâmbătă între amiază și seară, sâmbătă seara, sâmbătă seara + 10 minute, sâmbătă seara + 20 minute, sâmbătă seara + 25 minute și tot așa… până duminică seara. dumineca noaptea spre dimineata, nervoasă rău că auzeam / citeam oamenii că manu chao o fost cel mai tare concert ever – pe care io l-am pierdut, în cazu’ în care nu v-ați dat seama până acum – m-am hotărât să-i mai dau un reply la fostul meu reply, în care să-i zic de la obraz că o sa-l găsesc pe el, pe toată familia lui până la rudele de gradu’ al 5-lea, pe prieteni și pe rudele lor până la gradu’ 3, pe oamenii care i-au zambit vreodată pe stradă sau i-au zis o vorbă bună, pe toți, TOȚI, și o să… o să…. o să îi pun să sară într-un picior în timp ce bat din palme și zic “io/tata/fratele/unchiu/bunicu’/prietenu’/……./omu’ la care i-am zis o vorbă bună sunt/e NASHPA!!!!”. așa că m-am apucat să-i scriu. și i-am scris, logic. numa’ că mai fain, că io-s oamă delicată, doară. și în final să vă zic ce reieșea: ziceam că mie mi-ar cam fi plăcut să-i văd pe oamenii ăia, da’ noh acuma dacă nu s-o putut… io oricum am promis că merg pe 11 și io chiar mă țin de ce zic. cam asta ziceam io. deci i-am zis-o bine, nu? exact acolo unde doare l-am nimerit: în cot. noh. și instant, aproape, am primit reply de la fiul rătăcitor care nu mai dăduse niciun semn de viață: noh, nashpa, da’ las’ că vii tu pe 11 și muncești. și io, în fața unui asemenea display de mărinimie chiar am fost mișcată și m-am tot gândit că ceva chiar nu e în regulă în situația asta. ori cu mine, ori cu el. da’ nu i-am mai zis nimic, să nu cumva să-l supăr, și m-am mulțumit cu a-i povesti la c. (care mi-o zis, pe scurt, că-s proastă. numa’ că mai frumos). așaaaa.
10 iulie: m-am intors de la o chestie de care o sa povestesc altă dată și am dormit toată ziua și un pic din noapte, de la vreo 14-15 la 3 și ceva. noh, da’ când m-am trezit am mers direct la laptop că am simțit io că nenea de mai sus clar mi-o scris ceva. de la obraz, și el. și chiar imi scrisese. că să vin. și aveam și un program acolo, un excel în attachement. da’ io, cum nu am facut digiaba un ecdl, am deschis excelu’, m-am uitat bine-bine de tot prin el și am văzut că nu sunt pe listă. așa că m-am pus iară la scris de mail, după ce m-am gândit mult dacă ar trebui să mă mai obosesc sau nu. și i-am scris, deci, că să aiba o zi bună, că io se pare că nu-s pe listă. el imi raspunde pe la 9:45 că să ma uit mai bine, că sunt acolo. io mă uit iară și… SURPRIZĂ! era încă o pagină în excel. fir-ar el să fie de slimy little bastard. ok. mă uit, eram la “waste management” – oo, da’ ce onoare, domnu’! mulțam, mulțam… management, i-auzi unde m-o pus (nu știu de ce, dar creieru’ meu o decis să omită prima parte a chestiei ăsteia. …ăă, de fapt știu de ce). trimit mail în care-i zic că m-am găsit și că o să vin de la ora de la care fac waste management. el imi răspunde iară, în 10 minute: de la ora aia? io încep sa ma enervez, că sunt io răbdătoare, da’ cam am și io limitele mele și omu’ asta nu zice ce vrea o dată, sa terminăm cu mailuri din 10 in 10 minute. mai citesc o dată mailurile de la el și văd că zicea că tre’ să venim mai devreme la voluntariat. mă uit iară în excel și mă găsesc și la “asistare persoane cu dizabilități”. noh. ii zic că bine, ‘nțeles, da’ cum o să intru în concert așa, făra nimica? și unde ne întâlnim, normal. șiiii răspunsul lui a fost… 10 minute mai târziu: nimic. 15 minute: nimic. se face târziu, tre să mă îmbrac că tre sa plec imediat!!! 20 minute: nimic… ok, this is getting awfully stupid. mă apuc să mă îmbrac, deja era f tarziu, mă hotărăsc că nu am timp de baie, chestii de-astea. am plecat cam cu o juma’ de ora întârziere de-acasa. tipu’ nu răspunsese.
pe drum o sun pe c. să-i zic că plec (btw, știați că avortul la pisici e mai scump decât la femei? am citit pe un ziar aruncat pe jos, cât am așteptat troleu’, și i-am zis și la c. atunci când am vb cu ea), unde tre’ sa ajung… chestii de-astea, ca să mă îmbărbăteze și să-mi țină de urât. îmi răspunde, ii zic și începe să râdă că nu ajung. nici dacă prind metrou’?? NU!! nici dacă prind metrou’ ȘI autobuzu’? :-> NU!!! pfff, habar n-ai. închid. metrou’ l-am prins la fix. o sun iară din metrou, ca să mă dau jmecheră. “am prins metrou’! “. “și ce dacă, oricum nu o te ajută cu nimic” zice ea. băi, ce oameni!
ies din metrou’ la ora la care trebuia sa fiu deja acolo. mai aveam de luat un autobuz și dup-aia mers pe jos. stau in stație. mai stau un pic. mai stau… vine autobuzu’. urc in el. 3 minute întârziere.
atât azi. somn acuma.

- chestia asta am scris-o la întoarcere, da’ nu o mers netu’ sa o bag de azi-noapte.