nush titlu

bai…. it’s been a while. a while fain, a while ocupat… a while asa cum imi place mie.

 

deci prima chestie suuuper tare prin care am trecut de cand nu am mai scris: m-am apucat de practica. practici, de fapt. una bucata practica la guerrilla, alta bucata practica la o chestie de-aia de pr.

 

prima poveste este cu guerrilla. am zis cum nu am inteles io bine cand trebuia sa trimit o chestie pentru practica si am trimis-o tarziu adica dupa ce omu’ care trebuia s-o citeasca plecase tai-tai. noh. si dupa ce s-a intors (cred), lunea trecuta, mi-am facut curaj: l-am sunat. eram sigura ca o sa mi-o taie din prima tipu’ si ca o sa-mi zica ca sunt iresponsabila si aiurita si ca asta nu e o atitudine potrivita pentru un om care vrea sa fac practica, etc, etc. noh, si ca sa nu aiba timp sa ma ia el tare, l-am luat eu pe el: “alo, buna ziua, am cartea dumneavoastra. cand ne intalnim ca sa v-o dau?” (cu un ton de-ala “i have your daughter! meet me in 24 hours with $200.000″). omu’, saracu’, m-o salutat si dup-aia “aaaaahhh” – adica ceva de genu’ “bai om’…. io chiar nu stiu cine esti…”. io, fericita, normal – iesteee, nu ma recunoaste!!!!, i-am explicat ca mi-a dat o carte de citit si niste stiri de facut (evident, am omis partea cu “io trebuia sa fac chestia asta mai demult, da’ m-am incurcat si… noh”). asa ca am avut parte de un fresh start. mi-o zis sa merg miercuri la el cu stirile tiparite si sa le discutam. si sa aduc si cartea, evident.

marti pe seara am decis sa merg sa-mi scot stirile la imprimanta. am sunat-o pe c., care e supply-eru’ meu de informatii referitoare la chestii ieftine si am intrebat-o unde pot sa-mi printez ceva. da’ IEFTIN!!! mi-o zis ca pe langa universitate s-ar putea sa fie ceva. bag sticku’ in laptop si m-apuc sa modific documentele (ala initial si ala facut de mine): margini de 0,35(sau, ma rog, care-i minimu’, ca nu-mi amintesc), font mic, sters page break-uri, etc. dup-aia plec spre universitate, merg in locul recomandat de c., ma postez in fata “ghiseului” cu stick-u’ in mana si astept. oamenii din interiorul ghiseului erau ocupati, asa ca m-au ignorat o vreme. dup-aia unu’ dintre ei si-o ridicat privirea din tastatura si mi-o zis “mmhnmnhnmnmnhmnbbhnmhhhbnnbbhn” (adica, dupa cum mi-a tradus c., “nu scoatem la imprimanta chestii de pe stick”). booonn. noh lasa ca mai incerc maine dimineata. trebe doar sa ma trezesc devreme si sa caut o imprimanta ca sa-mi scot nenorocitele de stiri.

m-am trezit devreme… foarte devreme de fapt, pentru ca am cosmarit. deci visu’ nashpa era asa: ma trezisem si ma uitam la ceas. si dintr-o data imi dau seama ca e 13. adica trecusera 2 ore de cand trebuia sa ajung la guerrilla. deci iara nu fusesem pe faza si de data asta chiar nu mai aveam nicio sansa. si dup-aia… jvam! am deschis ochii mari si am sarit in picioare. m-am repezit la br, cu fata de-aia ”bahhh ommm, de ce nu m-ai trezit?????? de ceee??? ((((” si am intrebat-o cat e ceasu’. mi-o zis ca-i vreo 6-7, asa ca m-am culcat la loc. m-am trezit tarziu, am ras de c. ca se misca asa de incet incat io o sa plec inaintea ei, desi m-am trezit de-abia de cateva minute. n-a fost asa, am plecat impreuna: ea spre facultate, io spre imprimante si guerrilla. am umblat din net-cafe in net-cafe, pana am ajuns in situatie de intarziere. asa ca mi-am zis ca asta e, gasesc io ceva in zona, da’ macar sa ajung la unirii.

m-am ratacit un pic la iesirea din subteran pentru ca nu mai mersesem cu metrou’ pana acolo, da’ m-am prins repede de smecherie, asa ca am inceput sa merg in directia ”guerrilla”, uitandu-ma in stanga si-n dreapta dupa o chestie pe care sa scrie “printare”/”imprimare”/etc. tocmai imi pierdusem orice speranta cand… IMPRIMARE!! senzational, frate! intru. omu’ imi zice sa iau loc. io ma gandesc ca nu vreau sa iau loc, ca ma grabesc. ii zic ca nu-i problema, stau in picioare. “o sa dureze vreo 3 minute”. ce????? 3 minute????? nene, da’ io chiar ma grabesc!!!! normal ca n-am vrut sa fiu nesimtita si nu i-am zis nimic, doar nu puteam sa grabesc omu’. am asteptat (chiar a durat vreo 2-3 minute), i-am dat stick-u’… “ce documente?”. “…aaahh…. <<xxxxx>> si <<xycxyx>>”. “…. si nu ai nimic de modificat la ele?” cu fata un pic contrariata. io, cu aceeasi fata contrariata (ia la el ce tupeu, mah… comenteaza ca-s putine pagini…. vai de capu’ tau!) ”mmmnuuuu…”. “bine”. mi le face, dup-aia zice ca nu isi mai aminteste pretu’. se uita intr-un caiet: “1 leu pagina”. neuronu’ meu incepe sa se agite: 1 leu pag? asta vine… 10.000? 5 ron=50.000 rol (nu stiu de ce, dar prima chestie pe care am invatat-o in bani noi a fost bancnota de 5 lei si tot timpu’ ma raportez la ea)…. adica… mah pe bune??? adica chiar 10.000 pag?? da’ io chiar n-am mai scos de mult nimic la imprimanta…. “sunt 11 pagini…”. “aaahhh, bine”. scot 11 roni. imi zice ca ajung 10. thank god, ca io din aia 10.000 traiesc 2 zile, bah nebunule (io cu br. si c. cumparam 2-3 pani pe zi, asa ca vine vreo 0.7 ron de persoana pe zi…)!!! noh, iau foile si plec… merg cu viteza, ca eram kindda late. fac io destul de mult… ca io cand merg cu viteza, io chiar merg cu viteza! la un moment dat aud pe cineva: “domnisoara!”. io nimic. nu sunt domnisoara, e clara chestia asta de la departare, deci nu ma intorc. pana la urma aud niste pasi gen fuga, urmati de alta “domnisoara!!”. ma intorc. era tipu’ de la xerox: “ma scuzati, m-am uitat gresit, ma scuzati…. dar pretul era mult mai mic…. ma scuzati… va aduc restu’ imediat (neneee, ma grabesc!!!! de ce nu i-ai adus acuma, mah om?? offff…. bine…), ma scuzati (gata, serios, te scuz….)… nu, nu, stati aici! merg eu si aduc banii! asteptati aici, ma intorc imediat, ma scuzati…. (bahh, ma grabesc!!! te scuz, da’ chiar ma grabesc!!!!)”. omu; o ia la fuga, eu merg incet in spatele lui. ajung inapoi in fata chestiei cu imprimare si atunci iasa cu banii fluturandu-i in mana: “ma scuzati!!! m-am uitat gresit…. ma scuzati….”. “nu-i nimic, nu-i nicio problema… multumesc, la revedere!”. vruuuum, bag si mai mare viteza. incepea sa ma doara fierea, sau apendicita, sau rinichiu’… sau nush, ce te doare cand mergi repede. ajung la semafor. trecere lunga. masinile oprite pe trecere, ca era aglomeratie. un politist se prefacea ca dirijeaza circulatia. o iau la fuga pe trecere, pe ultimul licar de verde. trec cu bine. dup-aia un pod…. cand ajung la urmatoarea trecere cu masini oprite pe ea, ma uit la semafor…. semaforu’ negru. noh bine, nene. ma bucur. da’ ma grabesc. deci vreau sa trec. da’ mi-e frica de masini!!! nu vreau sa trec!!! bai, trebe sa trec! offf, bine…. pun picioru’ pe trecere. putin langa picioru’ meu, o masina statea oprita. nu-mi place cum arata masinile oprite putin langa piciorul meu, mai ales cand pot sa porneasca oricand. ma uit la sofer. soferu tipa  la mine “treci acuma daca te-ai apucat!!!”. …. noh bine, mah… foarte bine! ce, crezi ca de placere trec asa??? mai trec de o masina. prind curaj si o iau intr-o fuga usoara, trec pe langa alta masina… intrezaresc sfarsitul: inca o masina si gata! vruuummm, iau viteza. din pacate, si masina din dreapta piciorului meu lua viteza. s-o oprit aproape, prea aproape pentru confortu’ meu psihic, da’ ala fizic era ok. nu o claxonat (ms, ms). pfiu, trotuar, in sfarsit!!!

ma pierd din nou, desi era a doua oara cand veneam aici si a nush-cata oara cand faceam drumu’ asta (prima oara am facut mai multe ture generale ale sediului pentru a fi sigura ca o sa-l gasesc din orice directie as veni). intru in final. ma intalnesc cu tipu, care se prezinta iara… ma prezint si io iara… ne asezam, io ma gandeam ca vai de capu’ meu, lui i suna tlf. se apuca si vb, zicand din cand in cand “acum trebuie sa fac ceva, lasa-ma sa revin in cateva minute cu un telefon”. io in timpu’ asta ma uitam pe-acolo, totul era asa cum lasasem data trecuta. ma plictiseam, da’ ma bucuram intr-un fel ca aveam parte de ragazul ala. da’ daca se uita la mine si ma studia dupa chestiile la care ma uitam, felul in care ma uitam, etc? ufff, nashpa…. sa termine o data, si sa terminam si noi!! termina omu’. se uita la mine, imi zice “nu aveam o carte la tine, nu?” (damn, si normal ca am uitat…). “ba da, ba da…” scot cartea, o pun pe masa. masa era uda, da’ noh, io nu tin cont de chestii de-asta (desi imi zisese sa am mare grija de cartea aia). ia cartea in mana, se duce dupa sevetele, se intoarce, sterge masa. “stirile?” – i le dau in mana. se uita peste ele. face ochii mari. offff, noh bine, si eram sigura ca nu o sa-i convina. da’ io chiar m-am chinuit la ele, offf. offf, ce ma enerveaza chestia asta! “ce-s astea?” “stirile de la d-voastra si ce am facut eu”. “aha. astea-s de la mine…. si astea (imi arata niste foi cu margini de vreo 3-5 cm, nush… da’ erau foarte mari marginile alea… si cu font… un font foarte ciudat… cu imbarligaturi, chestii… ceva gen scriere medievala… sau gotica… sau nush, da’ o chestie foarte ciudata… cum e scris in manuscrisele alea vechi, A cu onduleuri,etc. si FOARTE MARI. MARI, mari pe bune)…. astea ce sunt?”. “aaahh… nu stiu… aaahh, pai sunt foile mele, da’ io nu am facut fontu’ ala… nush ce font e…”. face fata de-aia de “…mda…. da’ ce ti-ai dat tu interesu’…”(dac-ai stii tu, mah, cat am lucrat io la chestiile alea!!!). se apuca de citit: “haha, da’ sunt chiar FOARTE greu de citit!!”. “…” (noh, pai io ti le-as citi… da’ lasa…). se re-apuca sa le citeasca

to make a long story short(er -hihihi), o zis ca-s bine in mare, cu exceptia ultimelor 2, la care am dat-o in bara. a, si ca erau cam lungi. hahahahaaahahaaaa! lungi??? you have no idea what lungi means!!! uite-aicia chestie lunga, nu stirile alea!!!

“acum ce facem? iti dau adeverinta de practica sau trecem la level 2?” (ce mi-o placut faza cu level 2, ca mie-mi place sa ma joc pe calc ). am zis ca level 2 (acuma nu mai sunt asa de sigura, cred ca o nu o sa reusesc sa mai merg si a 2-a oara… a 3-a de fapt, daca se pune si intalnirea la care mi-a dat cartea).

asaaaa. restul zilei: eram asa de fericita incat aveam impresia ca daca nu-i povestesc cuiva o sa incep sa rad de nebuna pe strada, asa ca am sunat-o pe maica-mea. care n-o raspuns, evident. am vrut s-o sun pe br., da’ nu aveam credit sa o sun si sa vb si la ea nu merge faza cu “io iti dau bp si ma suni tu”. am sunat-o pe c., care are campus (cine o venit cu ideea campusului… bless you. m-ai facut fericita in ziua aia. si mai fericita, adica). si mi-o respins apelu’ si m-o sunat ea. fata de treaba, nu ca altele (br, auzi???? ). intr-adevar, mi-o zis sa-i zic varianta foarte scurta, ca nu avea nici ea bani, da’ nu m-am lasat pana nu i-am povestit ce s-a intamplat… in putin mai multe cuvinte decat aici.

dup-aia. pentru ca ma racorisem, am fost la universitate si am stat o ora la rand ca sa-mi fac abonamentu’ (timp in care am vb cu mama, care isi facuse timp de mine), dupa am mers la ratb sa mi-l fac si acolo. cum nu mai aveam ore, am sunat-o pe c. sa o intreb unde e si ne-am intalnit sa ne plimbam prin bucharest. a zis sa ne intalnim pe la politehnica. cand coboram la unirii ca sa schimb metrou’, am vazut o tanti care avea un carut de/cu bebe si il tragea pe scari (as in “nu il ridicase, il tragea pur si simplu de pe o treapta pe alta.” urca.). era nervoasa, rosie la fata, si m-am gandit sa o ajut. si in exact acelasi moment m-am gandit ca daca se enerveaza pe mine ca ma bag peste ea. din nu stiu ce motiv, mi s-a parut mai inteligent gandul numarul 2 si am continuat sa cobor scarile. cand am ajuns la ultima treapta am inceput sa am mustrari de constiinta. ma tot gandeam ca daca m-as intoarce dupa ce trecusem pe langa ea as arata ca un om nebun (ceea ce nici nu e departe de adevar, in definitiv). am schitat gestu’ de intors cat de putin perceptibil am putut si am vazut ca o alta tipa se apucase sa o ajute. i felt like a really, really bad person. m-am dus intr-un colt si m-am asezat acolo, suparata.

o venit metrou, m-am intalnit cu c. si i-am zis varianta live a intalnirii cu tipu’ de la guerrilla. oarecum, pentru ca era cam nervoasa si nu era receptiva deloc (dar am fost de treaba, ca o mai intrebam din cand in cand “da’ tu ce-ai?”, dupa care imi continuam povestea inainte sa apuce sa-mi raspunda)… da’ noh, daca eram asa fericita, ce puteam sa fac? i-am zis si de tanti cu carutu’. mi-a zis ca nu-s normala si ca nu s-ar fi suparat daca as fi ajutat-o (duh!! …bai, ce om pot sa fiu). ne-am invartit o gramada, ca avea chestii de rezolvat, dup-aia am sunat-o pe br. (de pe tel lu’ c. - ele au si cosmote-uri). am intrebat-o daca era obosita (si ea venea de la practica) si daca vrea sa ne mai intalnim p-afara. o zis ca da. am mers in parcu’ de la unirii ca sa o asteptam. ne-am asezat pe o banca. sub banca, un card BRD. mhoamaa, ce fericita am fost: ocazia sa ma revansez pentru faza pe care i-o facusem la tanti cu carutu!! i-am zis la c. ca o sa merg sa duc cardu’ la politie. nu m-a crezut. am asteptat-o pe br., a trecut pe-acolo m., o colega de fac foarte simpatica, i-am povestit neste chestii de la o alta practica (deci cat am putut sa vorbesc in ziua aia!!!)… pana la urma a venit br, ne-a zis cum fusese la practica ei (si ea avusese zi buna) si ne-am hotarat sa plecam ca se facuse frig.

in drum spre casa am fost la sectia de politie. “aahh… am gasit un card” (l-am pus pe masa, in fata politistului). “bine”. “…..”(ma gandeam ca tre’ semnata o declaratie, ceva… la ce scenarii de tracking down the owner ma gandisem io… cred ca ar fi putut sa invete chiar ceva chestii noi de la mine daca s-ar fi aratat cat de cat interesat). “multumesc” (cand o vazut ca nu vreau sa plec). “la revedere!’. mi-o raspuns si am plecat.

noh, deci m-am tinut de cuvant. deci now we’re even. am facut faza nashpa cu carutu, da’ si faza de treaba, da? deci we’re even!!