traiesc
am fost la arhive iar. si mi-au adus, mah, toate documentele. integrale.
si m-am simtit foarte tare. intr-adevar am fost acolo pt putin timp. intr-adevar am citit si chestii care m-au plictisit peste masura. intr-adevar nu am gasit nimic folositor pt proiectul meu. si totusi… am citit chestii care mi s-au parut atat de tari… si pur si simplu faptul ca ma uitam peste niste documente oficiale… mi se parea atat de tare.
plus ca este un loc grozav pentru oamenii cu imaginatie bogata (sau bolnava). eu am dat peste o mini-ancheta asupra etniei unui actor. si erau pe documentele alea scrise chestii de genu’ “recomand o ancheta care sa verifice etnia d-lui …………”. adica scrise de un om. pe marginea unui document. chestii citite de un alt om, care scrie un alt document – raspunsul: “sunt onorat sa va anunt ca nu avem date privind etnia d-lui …………….”…. si apoi continuarea – “sunt de parere ca ar trebui sa descoperiti etnia reala a d-lui …………….”…… cu raspunsul de rigoare – “sunt onorat sa va anunt ca d-l ………… este de etnie vasal polon”. si aici se incheie schimbul de scrisori. si dup-aia eu ma gandeam ce s-o fi intamplat cu d-l ……………. da’ oare eu chiar am descoperit un caz de-ala, de discriminare de-ai de tip vechi – esti ca noi sau mori – ? da’ oare nu ma supravegheaza cineva? da’ oare nu o sa ma captureze fostii securisti cand ies din cladirea arhivelor nationale??? chestii in directia asta. o experienta benefica pentru un om cu imginatie… bogata, bolnava… nu conteaza. imaginatie sa fie.
alta chestie tare e sentimentul pe care il ai cnad te semnezi in condica. si vezi ca nu a mai pus nimeni mana pe doc respectiv din ‘87. sau chestii de genu’ asta. sau ca nu a mai pus nimeni vreodata mana pe el ( de cand a intrat la arhive)… ce senzatie, domne’… ce senzatie….
la creme de la creme mai tarziu. (va dau un indiciu: am citit opere de teatru trimise spre cenzurare)
