shit happens
in mod surprinzator, am avut o zi buna. ma trezeam gandind “bai, deci eu chiar sunt o persoana norocoasa”. pur si simplu. fara vreun motiv evident… ei, nah. asta ar fi fost chiar culmea. cum sa ma bucur eu fara motiv. EU??? never-ever! am avut motive. da’ asta nu schimba faptul ca a fost tare… adica eram in tren, ma uitam pe geam. si am ajuns intr-o zona de-aia de campie… campie cultivata. si era asa de verde si frumoasa… si ma uitam la ea si simteam ca sunt genuinely happy. si m-am gandit ca anu’ trecut ma intrebase o colega cand am fost ultima oara intr-adevar fericita. si i-am raspuns ca nu-mi amintesc… (sau ceva de genu’ “cand am primit bla-bla-bla chestie”). si acum… sa ma bucur din atata lucru… chiar ma simteam asa, tare… si fericirea mea crestea exponential… treceam de la un gand la altu’: ce frumoasa e iarba, ce bine ca ma bucur de chestii mici, ce tare ca m-am mai schimbat de anu’ trecut, ce norocoasa sunt ca “circumstantele” au fost asa cum au fost (m-a tinut bunica la tara aprox 1 an si dup-aia ma intorceam acolo in fiecare vara… si am ajuns sa iubesc animalele, plantele, pamantul in sine), ce placut e sa stai si sa te gandesti ca esti fericit… pana la un moment dat in care imi asternusem un zambet de-ala de “sunt fericita” pe buze, atat de pregnant incat au inceput sa se uite vecinii de compartiment la mine. da’ aveam castile in urechi si m-am prefacut ca ascult o mel/radio vesel.
noh, si asa am fost in ultimu’ timp. fericita. si asa am ajuns ca, atunci cand eram obligata sa dau nas in nas cu chestii nashpa, nu mai eram asa “e tampita aia”, “e vina lu’ ala”… mi-a “ajuns la urechi” ca s-ar putea sa ne evacueze proprietara. si in loc de obisnuitul “ce @#$@$#@^%$#@!@$E@!!!! ce $#$^$&%^@#$$@!!!! ce &*^&$%$@#^*^$#@ e, dom’le…” m-am gandit la ea. si la faptul ca ne ia foarte putin. si ca e de treaba. si ca are problemele ei. si ca a fost foarte tare din partea ei sa ne tina si atat cat ne-a tinut. si ca sunt(em – si colegele mele de apartament) norocoase – da, stiu ca ma repet, da’ mi-a trecut foarte des cuvantul “noroc” (cu toate variatiile sale) prin minte in ultimu’ timp. sau, cateva ore mai tarziu, cand eram in masina spre casa… si un cal fugea de nebun pe strada cu caruta dupa el, varsand fan peste tot… si stapanii coborau un deal, incercand sa-l prinda… si soferu’ mi-a zis ca daca eram cativa metri mai in fata si el nu s-ar fi uitat in stanga calul ar fi intrat in noi si am fi putut muri (bine, eu n-am luat prea in serios faza cu moartea 
)… si ma gandeam ca e o chestie de-aia nashpa… in care nimeni nu e de vina in mod direct (am presupus ca animalul se speriase de ceva – fara legatura cu stapanii lui) si totusi… shit happnes. si ca sunt prea interesata de cine e vinovat… si ca nu stiu sa iert… si ca ar trebui sa iubesc mai mult viata. si dup-aia mi-am amintit de chestia din tren. si am fost iara fericita.
05:11 AM
“nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma” apuc de scris comunicat de presa la 12 noaptea si pe la 3:45 inca ma mai chinui la primul pragraf, renunt. cel putin provizoriu. mananc, ascult muzica, ma joc pe calc, scriu 2-3 cuvinte in blog, ma mai gandesc la ce nashpa o sa fie saptamana viitoare (mda… scrisesem “saptamana trecuta” – sunt sigura ca si comunicatu’ o sa fie pe masura) cand o sa ne verificam reciproc comunicatele la ora si o sa-mi comenteze colegii opera de arta. da’ ultima chestie mai putin. oricum nu ma ajuta cu nimic. in mod absolut peculiar, am chef sa fac multe chestii… adica nu mi-e somn. nici nu am inspiratie pt comunicat, da’ cel putin nu mi-e somn. hm… suna bine. asta o sa-mi spun sapt viitoare in timp ce imi vine sa intru in pamant de rusine din cauza comentariilor colegilor. macar sa fiu pregatita din punctul asta de vedere. si dup-aia ma mai chinui putin la comunicat. adica acum. daca nu merge… i’ll be back mai repede decat mi-as dori.
edit de la 05:28 : aaaaa, n-am chefffff….
05:29 : tot n-am. chiar. parca am fost la o conferinta pe ceva ce avea leg cu pr-ul si tipa care ne vorbea a zis ca ea mai intelege lumea daca intr-o zi pur si simplu nu-s in stare de nimic (ea zicea daca s-au certat cu prietenu’. da’ ce mah, daca nu m-am certat cu prietenu’ nu am dreptu’ sa am o zi proasta? ete fas). da, ar mai fi si chestia cu “ai avut 1 sapt la dspozitie ca sa faci comunicatu’”. siii? si ce daca? daca eu m-am apucat de el in ultima zi si tocmai atunci era ziua mea proasta?? ce conteaza??? nu se pune ca am avut la dispozitie 1 sapt. e ca si cum as fi avut 1 zi.
05:37 : oare se pun paranteze in comunicat? io, daca as primi un comunicat cu paranteze, m-as gandi ca, noh… poate n-o stiut omu’ cum sa zica chestia respectiva si l-as ierta. plus ca parantezele sunt simpatice “(” “)”. hai serios. chiar sunt.
05:43 : ar trebui sa se mai inventeze niste cuvinte. sinonime. sau cel putin sa aflu si eu de existenta lor. un cuvant mai frumos decat masa (oare de ce masa e diferit de scaun? de ce masa e considerat nashpa, in timp ce scaun e ok? wierd)… ceva pentru redeschidere. se pare ca “reinaugurare” nu exista. stiu! ciudat, nu? adica de ce sa nu existe reinaugurare? e ca si cum ai fi facut o inaugurare… si dup-aia mai adaugi un scaun (nu o masa, va rog, ca nu pot sa o bag in comunicatu’ de presa) si inaugurezi si scaunu’ ala. da’ daca inaugurezi scaunu respectiv nu e ca si cum ai reinaugura intreaga chestie? cea care cuprinde si scaunu? …ciudat
05:48 : a, si pentru “interbelic”. va rooog. orice sinonim. fara sa folosesc ani (ca i-am folosit deja de prea multe ori ). sau “micu’ paris”. sau epoca de glorie 
). un sinonim tare, preferabil.
06:14 : da’ la actori cum le mai zice, bre? damn, nu ma pricep la lb romana asta.
06:16 : “artisti”? ) nush de ce, da’ cuvantu’ asta ma face sa snort. imi pare rau, cred ca o sa… da’ nu exista ceva de genu’ the latter in romana? in afara de “cei din urma” care suna… noh, cum suna. uite. si englezii au si the former. ce nuante, frate. ce limba tare.
06:29 : noi obsesii: “mentine” si “tematica”. de “aceasta” nu mai zic – nu e obsesie, e necesitate.
06:37 : mi-e fricaaaa! mi-e frica sa ma apuc de lead paragraph… mamaaaa… 
(
06:53 : off, nah. am pierdut si rasaritu’. cel putin am aflat si eu pe unde vine estu’. plus ca mi-e foame. btw: nu stati noaptea treji daca nu aveti mancare sa va alimentati.
si mai later edit: am terminat comunicatu’… cam pe la 09:00… si nu, nu sunt multumita de cum a iesit. deh, da’ cel putin am facut un ditamai post pe blog de pe urma lui
"scurta descriere creativa"
adica vreo 300 de caractere, cu tot cu spatii. tu glumesti??? sa ma pun EU in 300 de caractere???? adica EU, care nu ma pot cuprinde in pagini intregi la cat de complicata ma consider… si sa ma pun in 300 de caractere. bine, bei. habar n-ai in ce te bagi, da’ bine:
deci:
1. – bueeeei, ia mana!!! auzi??? ce te bagi tu in spatiu’ meu?!?!? buei, tu auzi ce-ti zic? zat! stii doar ca numai eu am dreptu’ sa fac asta. asta-i indatorirea si onoarea mea!! tu nu te bagi peste mine, da?? ia mana de pe creion, asta! numai eu am dreptul sa mazgalesc cartile si caietele!!
2. stau. privesc. admir. traiesc. (ooo, hai ca la asta chiar sunt tare! deci eu ma incadrez si in 50 de caractere… auzi la ei, 300… n00bs!)
3. eu gandesc. eu gandesc mult. de obicei nu as spune ca gandesc bine. de cele mai multe ori, de fapt, ajung la concluzia ca am gandit degeaba. ma gandesc ca ar trebui sa gandesc mai putin.
aha! m-am prins unde e problema: nu partea cu 300 de caractere trebuia sa ma ingrijoreze, ci mai degraba partea cu “creativa”.
4. …nu inteleg (oare nu era mai tare sa zica scurta descriere sincera in loc de creativa?)
5. ………..
ce urmaresc:
- sa nu imi plang de mila
- sa nu fie stupid
- sa fie funny
- daca se poate sa aiba si un substrat “tare”
- sa ma reprezinte
mda… in acest moment nu am ce sa scriu ca sa ma si represinte… funny, cu substrat… este exact opusul a cum ma simt eu acum.
5? – tuh….. da si mie cartea ta!
…
- ia uite!
…
- da’ ce-ai??? hai ca-i tare!! e un cal…
….
- da’…. da’… serios, nu-i tare? off, bine… scuze
io sunt omu’ care mazgaleste. io sunt omu’ care experimenteaza, da’ de obicei impotriva dorintei celor din jur si fara sa aduca ceva util.
dap, sounds “good”
deh, incerc alta data.
m-o sunat mama
de fiecare data cand ma suna maica-mea se intampla 2 chestii: fie sunt foarte bine dispusa si ii povestesc ce-am mai facut in ultimu’ timp si nu o las’ sa vorbeasca decat la sfarsit (si atunci ascult numai pe jumatate), fie sunt suparata si o las sa-mi povesteasca ce vrea ea pe la inceput, iar atunci cand ma intreaba eu ce-am mai facut ii zic ceva vag, dupa care incep sa-i spun tot ce mi-a mai trecut prin minte in ultimele zile. general vorbind, e preferabil sa ma auzi vorbind despre ce am facut recent decat despre ce am gandit in ultimu’ timp.
azi m-am apucat sa-i povestesc de gandurile mele nemuritoare… same old, same old… ca nu-s lucrurile asa cum imi doresc eu, ca bla-bla-bla…. ma ascultam in timp ce ii ziceam toate chestiile astea si ma gandeam “de ce? de ce ii zici iara asta? nu ti se pare ca ati mai discutat de mii de ori acelasi subiect? aaahh, nu-mi dau seama cum de te mai suporta femeia asta!”. si tot asa. si continuam sa-i zic, vorbeam asa… cu diferite inflexiuni (nu ma emotioneaza nimic mai mult decat propria mea viata 
)… si o simteam cum se gandeste ca iara sunt demoralizata si trebuie sa ma scoata din starea asta… si cum incerca sa-si dea seama ce alte chestii sa-mi zica… o simteam cum se gandeste “asta i-am mai zis data trecuta… asta parca acum 2 dati… parca chestia asta nu am mai folosit-o de mult, ia sa o zic… offf, m-a combatut cu exact aceeasi replica ca acum 4 saptamani…. banuiesc ca nu a trecut destul timp… aa, da’ asta? asta mi se pare ca nu am mai folosit-o chiar de mult… aproape de cand a intrat la facultate.. of, si asta o stie?? ia sa incerc sa schimb subiectul… ia ca nu ma lasa… ia sa o las sa vorbeasca si cand prind momentu’ bag ceva pe gluma si poate ne indepartam asa…”. noh, o simteam. si ma tot gandeam de ce trebuie sa treaca prin faze de genu’ asta… de ce conversatiile cu mine nu pot fi un moment (un moment ce dureaza juma’ de ora) de relaxare, sau ma rog… ceva ce sa o distreze cat de cat. si reusesc sa ma stapanesc la un moment dat si accept gluma si o luam pe aratura si o simt ca se bucura si se gandeste ca m-a scapat de cateva momente de tristete… si noh, ma bucur oarecum pt ca se simte bine (asa cum ma simt si eu atunci cand incerc sa binedispun pe cineva si in finalul discutiei pe mess imi pune un “:)” si eu sunt in al n-shpelea cer)… si dup-aia inchid… azi am avut noroc ca eram in fata televizorului si chestia asta mi-a adormit “demonii” destul de usor. da’ deh, acuma ma pun in pat. si doar acum incep si-astia “micii” sa se simta ca la ei acasa. neh, ma descurc eu cu ei. doar ne-am petrecut cea mai mare parte a vietii impreuna. ei sunt aia micii pe care nu-i suport, da’ la o adica e mai bine sa-i am alaturi decat sa fiu singura.
si oricum, nu asta conteaza. important e ca azi m-a sunat maica-mea. io ma tot gandesc cum de inca ma mai suporta. si ma intreb ce o face sa ma mai sune si a doua zi. da’ nu conteaza, important e ca o face.
aa, uitasem. am vazut “juno”. si maica-mea ar fi reactionat la fel. si sunt foarte mandra de faptul ca pot spune asta
"un post cu poze, filmulete de pe youtube… si alte de-astea. linkuri, chestii."
am scris de multe ori pe blog zilele astea. adica am avut intentia sa o fac. adica am si facut-o, dup-aia am citit si am decis c-am scris chestii prea personale. asa ca noh, asta explica disparitia mea subita.
acum stau singura in camera. ma gandesc. ma gandesc ce subiect sa abordez. diferenta dintre noi si japonezi, momentul in care eu fac cunostinta cu “omul de afaceri” din celalalt, cat e de frumos locul in care stau momentan, ce-am mai facut in ultimul timp…. sau ceva diferit… niste poze, ceva? sounds good. oricum trebuie sa ma apuc sa vad cum functioneaza si chestia asta.
buuun. deci un post cu poze, filmulete de pe youtube… si alte de-astea. linkuri, chestii. can’t wait.
sambata am vizitat orasu’. bucurestiu’, mama. am mers si io asa prin el. cica era timpu’. si am vazut niste chestii tari. adica ce mie mi s-au parut tari. si noh. poze cu ele:
pe mine ma distreaza imaginile astea prin simpla lor natura. nush de ce, da’ ma distreaza felul in care arata (sa nu mai zic de imaginea din metrou, cea in care arata un om care sta rezemat pe usa… ma face sa zambesc de fiecare data). si asta micu’… asta micu’ zambeste, mah, la mine. cum sa nu-l iubesti?!
nush daca v-ati dat seama, dar asta chiar este o ciuperca
publicitate pe gustu’ meu. ma uitam la el si ma gandeam: “ce tare! cineva a mers si i-o placut si o pus chestia asta aici…. cat de tare… stai un pic. aa, e printata. deh, nu conteaza, tot e tare”
mai am vreo 2. da’ nu le pun deocamdata. off, ce pot sa zic…. nu am vazut prea multe chestii faine.
si ceva pentru momentele in care ai nevoie sa razi:
….. pentru ca vreau ca si eu sa mai pot rade azi nu o sa ma mai chinui sa bag filmuletu’, o sa pun un link si va descurcati voi de-acolo…. nenorocit de blogger si nenorocit de creier care nu se prinde de ce fac gresit…. grrrr
aici si aici (in caz ca nu merge primu’… nici nu vreau sa mai verific! argh…): http://www.youtube.com/watch?v=Ll2kajMH2u0&feature=related
